Cele mai misto amintiri simple, dar senzationale pe care le am cred ca sunt in zile mohorate.
E ceva afara care-mi aduce aminte de cand eram mic (chiar simt puteric sentimentul asta), din generala, cand stateam la bunicii mei si care ma impinge la dragoste.
Sarutat liiiin, tinut in brate si jucat prin pat. Sa facem un ceai, sa ne citim unul altuia cu voce tare o carte si sa ne povestim tot felul de dracii. Ador chestiile astea intr-o zi ca azi.
Ma fac sa ma simt implinit si ma linistesc ca nimic altceva. E sentimentul pe care-l simteam cand mergeam pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Max Mara, ne luam pizza de la un mic Panipat care nu mai e acum si o mancam pe banca la Ateneu, uitandu-ne la Hilton. In clasa a 9-a. Ma simteam copios de bine cand faceam asta, nu stiu de ce. Exact ca la bunici.
Imi sare in minte si penarul primit de la tata prin clasa a 3-a. Unul maricel si cu papagali pe ambele parti. Era verde si plin, plin de pixuri, creioane, un stilou, ascutitoare si o guma super smechera de sters. Cred ca asta e cel mai misto cadou pe care l-am primit in viata mea. M-a dat pe spate asa mult, ca m-am bucurat ca-l aveam si in primii ani de liceu.
Imi aduc aminte foarte mult de Vera, prietena mea de atunci. Nu neaparat de ea, dar de camera mea, de caietele de la scoala si cum miroseau (pe bune, chiar simt asta, n-o scriu de amorul prozei), de cum ne jucam si sarutam la mine.
Din cauza asta ieri ma incerca din nou tristetea, pentru ca-mi umpleam inima cu dorinta sentimentului ala de bine, ca un reflex, cand ploua sau ninge sau e frig afara.
Ma intristam pentru ca stiam ca n-o sa vina curand asta, ba dimpotriva.
E din alt film cum simt sa ma simt, din reflex, cu bunatatea, copilaria si caldura care vin din sentimentul ala si cum trebuie sa ma simt, de la situatia asta macabra.
M-am trezit trist si foarte singur. Si umilit, dar asta nu prea mai conteaza.
Cautam poze pentru Vasc si am dat de cateva poze cu X.
Jumate constient stiam ca sunt acolo si poze cu ea si aveam nevoie sa o vad. Pentru ca erau poze cu X a mea, din iarna asta, exact intr-o seara ca asta de azi. Rece afara, mohorat, dar plin in casa de sentimentul ala minunat.
Nu erau multe. O poza cu un fund, una in care ne sarutam razand si doua in care radea si se ferea cand incercam sa-i fac o poza in sanii goi. De fapt se ferea, dar nu prea, ceea ce face poza cu atat mai draguta. Pusesem si expunere putin prelungita si toate pozele sunt imbracate intr-o lumina galbena-maro, calda, calda. Daca prajiturile de casa, abia scoase din cuptor ar fi lumina, asa ar arata. O lumina imbietoare si delicioasa, care scoate orice sentiment de "porno" din pozele alea.
Nu stiu daca mi-e dor de ea, prietene, dar sigur mor de dor de noi.
Imi vine sa-mi smulg carnea de pe mine cand ma gandesc ca de acolo am ajuns aici.
E trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu